Regrete uscate,
la soarele Indiferenței,
ne descompun Speranțele deșarte,
în aluatul Eternităților de Clipe,
frământat de către Destin,
pentru a coace noi Disperări,
care să fie așezate,
împreună cu rolurile noastre Absurde,
în vitrinele pline,
de neoanele defecte ale Cuvintelor,
reci și indiferente,
pe care noi,
Statuile Vivante ale Absurdului,
suntem obligate să ni le rostim,
propriilor Inimi de Pustiu,
ale căror Priviri,
se plimbă pe bulevardele tăcute și surde,
ale Strigătelor mute,
prin care ne exprimăm Durerea,
Singurătății de noi înșine.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.