Răniți de Orizonturile,
tot mai grele,
ce se prăbușesc inerte,
pe Privirile de care ne rezemăm,
Viitorul unei Iubiri,
care s-a retras grăbit,
de sub tălpile apăsătoare,
a Destinului nostru,
pentru a nu fi strivit,
iar acum,
aleargă spre Nicăieri,
doborât de teama,
de a nu-și mai privi din nou,
Moartea,
prin proprii noștri Ochi ai Inimii,
unor Cuvinte,
pe care ni le repetăm într-una,
fără să știm,
încotro merg?
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.