Inimi de Jar,
ard,
în cascadele galaxiilor,
de Vise,
iluminând,
Întunericul Singurătății,
cu Privirea Dumnezeului,
din Tine,
Iubire,
te rog,
înveșmântează-mă,
cu lacrimile de stele,
ale Răsăriturilor,
atât de căutate de Speranțele,
ce vor să le poarte,
în părul propriei lor Fericiri,
cărora să le lumineze,
Calea spre Absolut,
a Nesfârșirii,
din noi înșine.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.