Săgețile Frământărilor,
se îndreaptă,
către Destinațiile fără țintă,
ale Pașilor incomozi,
în cizmele de plumb,
ale Norilor de Vise,
ce ne apasă,
Sentimentele,
cu ploile lor de sfârșit de Lume,
prin care ne ducem,
Inimile Speranțelor de Iarbă,
Uscate acum,
să fie păscute,
de câte o Privire flămândă,
a Nimănui,
ce aleargă spre Nicăieri,
mai demult de când,
ni s-a născut Timpul,
Absurdului.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.