Lasă-mă să te țin de mână,
Amintire,
să citesc pe ridurile frunții tale,
sufletele Cuvintelor,
pe care ni le-am adresat,
undeva-cândva,
Iubirii,
pierdute mai apoi,
la loteria unui Destin,
care s-a dovedit a fi,
al Nimănui,
niciodată al nostru,
și oricât de mult am încercat,
să-l aflăm printre buruienile Zâmbetelor,
pe care le-am tăiat,
de prin Cimitirele Speranțelor,
pierduți printre cavourile reci și negre,
ale Inimilor,
nu l-am mai găsit.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.