Ce-am mai putea face,
decât să lăsăm,
și această Poartă sentimentală,
ruginită și părăsită,
pe lângă care trecem,
și suntem noi acum,
să zacă la marginea unor Speranțe,
conștiente că acestea,
nu îi va mai deschide vreodată,
Sufletul,
ascuns în Privirea,
în care nu ne mai regăsim,
aceiași Inimă de Jar a Viitorului,
unei Iubiri,
pierdută acum,
printre Florile de Lacrimi,
ale Uitărilor,
reci și triste,
din Cimitirele de Cuvinte,
pe unde își irosesc Pașii Regretele,
Zâmbetelor de Gheață,
ale Destinului nostru.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.