Am alunecat,
pe treptele roase și lunecoase,
ale Destinului,
direct în brațele reci și insensibile,
ale Iluziilor Vieții și Morții,
pentru a naviga,
pe valurile tăioase și lipsite,
de Remușcări,
ale unor Zile,
ce par a fi avortate,
până și de Timpul ce le-ar fi născut,
atât de glaciale și neprimitoare,
în Inimile noastre,
părăsite de propriile Clipe,
la Porțile cărora,
băteau neîntrerupt,
Amintirile,
de a redeveni,
noi înșine,
Iubire.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.