Zori șterși cu buretele Înstrăinării,
pe care o bem în cănile de pustiu,
ale Singurătății,
Vorbelor Goale,
rostite de Cimitirele de Cuvinte,
ale Zilelor fără adăpost,
în care suntem predestinați,
să ne ducem,
Lacrimile de Vânt,
ale Viselor cenușii și grele de plumb,
până la răspântiile Ferestrelor de Cer,
pe care le găsim întotdeauna închise,
Speranțelor noastre,
de a ni se împlini,
Evadarea de noi înșine,
cei întrupați în,
Depresiile Absurdului Carismatic,
al Inimilor de Pustiu,
ale Iluziilor Vieții și Morții.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.