Gări de Clipe,
se pierd în ceața deasă a Gândurilor,
certate cu Timpul,
care le-a ruginit,
Lacrimile Zorilor,
ce par a nu mai ajunge niciodată,
la peroanele Privirilor,
tot mai însingurate,
din noi,
care se reazămă,
pe Orizonturile Disperărilor,
ce ne apasă,
Inimile de Cer,
înveșmântate cu plumbul Norilor,
unor Înțelesuri,
la umbra cărora ne ascundem,
Zâmbetele reci ale Durerii,
ce ne-a descoperit,
Ridurile adânci și tulburi,
prin care ni se scurg Așteptările,
Sfințeniei Iubirii,
propriului Destin,
ce ne arată cine suntem,
chiar și atunci,
când lanțurile grele ale Amintirilor,
ne spală țărmurile Cuvintelor,
ce-au mai rămas nespuse,
de către Fericirea,
pierdută la zarurile amăgitoare,
ale Absurdului.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.