Mă ard mereu,
Zorii incendiați,
ai Florilor de Lacrimi,
pe care aș vrea să le dăruiesc Nopții,
din Inima ta de Jar,
Iubire,
ca să-ți lumineze Calea,
spre Adevărul Absolut,
al Străinului Subconștient,
ascuns prin venele Speranțelor,
pe ale căror aripi de Cuvinte,
mi-aș dori să putem zbura,
până dincolo de tâmplele Ridurilor,
adâncite de Durerea,
unui Timp,
în care ne-am născut accidental,
nefiind niciodată al nostru.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.