Mă doare,
Cerul,
la pieptul căruia,
ard cu foc de lacrimi,
Amintirile.
Sunt un Naufragiat,
printre valurile ce-mi ard,
Singurătatea,
lovindu-mi trupul Inimii,
biciuit,
de neputința Întrebărilor,
care nu-mi dau pace,
căutând un Răspuns,
pe care nici,
Singurătățile
strivite,
de tălpile Norilor,
nu-l vor afla,
printre mormintele de Cuvinte,
Indiferente,
care ne unesc acum,
Destinele,
pe care le doare,
Sufletul,
să se adreseze,
unui singur Dumnezeu,
care nu ne-ar înțelege,
Păcatul,
de a ne pierde unul pe celălalt,
prin Iubire.
Mă doare,
Singurătatea Ferestrelor,
închise pentru totdeauna,
de Lacrimile tot mai adânci,
ale Dorințelor,
ce par pierdute,
în Rătăcirea,
fără de întoarcere a Morții,
unde nu te-aș mai putea regăsi vreodată,
Regăsire.
Mă doare,
frigul din oasele frânte ale Zilelor,
ce nu mai reușesc,
să ne aducă Clipele,
lungilor Îmbrățișări,
Împreună.
S-a terminat,
o viață,
lumânare de ceară topită,
pe fruntea unei Așteptări.
Iubire,
mă sting,
într-un Viitor,
ce pare fără Trecut.
Mă doare,
până și Lumina Divină,
ce mă orbește cu dorința Ei,
de a te avea alături,
pe Orizontul Eternității,
dintre mine și Adevărul,
în care te-am pierdut,
odată pentru totdeauna.
Mă dor,
rănile adânci ale Cuvintelor,
pe care aș vrea să le vindec,
dar mor înainte de a le fi alături,
pe străzile pustii ale Sângelui,
din apusurile Singurătăților,
care nu te vor mai recunoaște vreodată,
Iubire.
S-a terminat,
spectacolul Viselor,
la care am aplaudat Împreună,
atât de frenetic,
încât am rămas captivi,
în Privirile lor,
care ni s-au sfărâmat,
pe umerii Gândurilor,
tot mai istoviți,
de-atât de multe Promisiuni,
împlinite,
numai în Gara Despărțirilor,
de noi înșine.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.