Rătăciți prin Cimitirele de Cuvinte,
căutăm propriul cavou al Fericirii,
al cărei nume este ascuns,
pentru a nu-i fi pângărită,
Memoria,
încă de pe Vremurile,
când se ascundea alături de noi,
prin Zilele fără adăpost ale Iubirii,
pentru a nu fi descoperită de către Destinul,
Non-Sensurilor Existenței,
care o vor blestema și după Moarte,
fiindcă ne-a dat puterea să cunoaștem,
Imaginea Eternității Clipei,
alături de care am dansat,
până când s-au prăbușit peste noi,
Zorii Singurătății,
strivindu-ne într-atât încât,
nici unul dintre noi Iubire,
nu am mai fost vreodată,
ceea ce ar fi trebuit să devenim,
într-o Lume,
unde Păcatele Originare,
n-ar fi făcut legea Disperării și Absurdului,
scrise cu sângele propriilor noștri străbuni,
pe Cerurile înnourate ale Deșertăciunii.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.