Lumina Divină,
ne-a învelit cu atât de multă Primăvară,
încât nu puteam crede că există Păcat.
Și astfel,
am căzut adânc,
în Lumea Deșertăciunilor,
născându-ne,
Inimile Suferințelor.
Ne-am trezit,
încercând să evadăm,
de propriile suflete,
rătăciți,
pe străzile Absurdului însămânțat,
în trupurile firave ale Cuvintelor,
în sângele cărora am început să ne trăim,
Moartea.
Până când,
am descoperit în ochii Iubirii,
Infinitul,
și am crezut că putem fi liberi,
de noi înșine,
fără să realizăm,
că de fapt,
ne-am sinucis,
încă dinainte de a ne naște.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.