Încotro?,
Cădem atât de departe,
de noi înșine?
Jocuri de Noroc,
la care pierdem mereu,
ne înfiază Viitorul,
rămas al Nimănui.
Ne căutăm zadarnic,
printre Amintirile Lacrimilor,
Șotronul șters,
pe care nu vor mai sări,
Pașii Destinului nostru.
Respirăm,
Aerul tare al Morții,
Cuvintelor,
care nu ne mai recunosc.
Într-un final,
ne prelingem împreună,
pe fața aceleiași Lacrimi,
a Uitării,
toate Iluziile Vieții,
atâtor Vise,
ce zac ofilite la margine,
de Strigăt Surd,
pe drumurile fără de întoarcere,
ale Amintirilor.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.