Te înțeleg Fericire,
de ce ți-ai lăsat,
valurile Viselor,
să zburde în voie,
peste Lacrimile Depărtărilor,
care se pierd în Uitare,
de către Depresiile Absurdului Carismatic,
al Inimilor de Pustiu,
ale Iluziilor Vieții și Morții,
care te caută,
să te strivească,
cu florile de plumb ale Cerului,
ce plouă cu Disperare,
peste Cimitirele de Cuvinte,
ale Singurătății,
care ne inundă încet dar sigur,
Ființa Durerii.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.