Ne rotim până amețim,
pe sferele stropilor unor Amintiri,
în care ne ghicesc Durerile,
Compromisurile,
ce avem să le facem,
mai ales atunci când udăm,
Florile de Lacrimi,
ale Speranțelor ruginite,
ce foșnesc suspinând,
sub tălpile Viitorului tomnatic,
care-și dorește să ajungă,
cu tine Iubire,
la Altarul Morții,
care să ne binecuvânteze,
Absurdul acestei Existențe,
a Deșertăciunii,
alături de care,
ne rotim,
până când amețim,
în dansul sinistru al Vieții.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.