Zori de spini,
culeși pentru coroanele Disperării,
ce urmează a fi așezate,
pe frunțile transpirate și reci,
ale Inimilor unor Cuvinte,
în Sufletele cărora,
am locuit undeva-cândva,
Întâmplător,
Împreună,
cu noi înșine,
și unde credeam,
că toată Lumea Privirii,
în care ne pierdeam,
ne aparține,
până când a început să ningă,
cu stelele căzătoare,
ale Clipelor moarte,
printre trupurile cărora,
ne-am rătăcit,
pentru totdeauna,
de Nemurirea Iubirii,
în care credeam.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.