Am fost clădiți,
ca să ne astâmpărăm setea,
de noi înșine,
cu Roua Viselor,
prin gările pustii ale Absurdului,
unde se pare că nu vine niciodata,
trenul Luminii Divine,
pe care o așteptăm,
la peronul propriului nostru Destin,
desculț și tremurând de frig,
în mocirla acestei Existențe,
a Deșertăciunii,
pentru care am devenit,
simple Statui Vivante,
așezate prin vitrinele,
pline cu neoane stridente de Cuvinte,
acoperite de strigătele surde,
ale Durerii.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.