Aripi de Dor,
ning cu Regrete,
plutind pe Cerul de Plumb,
al Ochilor de Ceară,
ai Așteptărilor,
care se topesc,
după Orizonturile Mov,
ce devin fluide,
în Focul sacru al unei Iubiri,
ce privește neputincioasă,
cum se scurg,
prin Ridurile unui Timp al Morții,
în a cărui Oglină ne privim,
Neputința de a fi noi înșine.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.