Tărâmuri de Lumină Divină,
ni se desfășoară înaintea Iubirii,
care ne îmbrățișează,
cu Sfințenia ei,
de Adevăr Absolut,
pe oceanul căruia,
am vrea să navigăm,
cu corabia Clipei Eternității,
ce s-a sfărâmat,
de țărmurile Privirilor de plumb,
ale Morții,
în care am căzut,
atât de adânc,
încât am devenit,
o stea palidă a Uitării,
căzătoare și ea,
peste Orizontul Singurătății,
care ne strivește,
cu Disperarea unei Lumi,
a Absurdului.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.