S-a mai înseninat Cerul Privirii tale,
alungând din Norii de plumb,
ai Iluziilor Vieții și Morții,
care-ți turnau în cănile de pustiu,
ale Cearcănelor Zilei,
Apa Clipelor Goale,
de noi înșine,
atât de rătăciți,
printre meandrele Disperării,
din mocirla Întrupării,
încât am decis,
să ne facem propria noastră roată de olărit,
unde să învârtim Anii cărunți,
ai Frigului de pe buzele Cuvintelor,
până când din lutul Viselor,
vor ieși noi căni,
de Fericire,
de data aceasta,
din care să ne sorbim Viața,
până la ultima picătură,
de Iubire.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.