Plouă cu Zâmbete reci și murdare,
pe noroiul Gândurilor,
îmbibându-l cu spuma Disperării,
ieșite la plimbare,
pe aleile Singurătăților de noi înșine,
pe care ne rătăcesc adeseori,
Pașii Lacrimilor,
Indiferent că sunt mai grăbiți,
sau mai lenți,
în noaptea de sfârșit de Lume,
a Viselor de ceară,
care ni se topesc la flacăra Deznădejdii,
ce ne încălzește palmele tremurânde,
ale Rătăcirii,
prin aglomerația Cimitirelor de Cuvinte,
ce ni le rostim zilnic,
fără să le înțelegem,
Inimile de Vânt,
care ne spulberă,
până și Eternitățile Zilelor fără adăpost,
în brațele tot mai largi,
ale Morții,
din propriile Priviri.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.