Florile de Cer ale Viselor,
își scutură petalele de plumb,
rătăcite prin Inimile de Pustiu,
ale Zilelor fără adăpost,
din Sufletele îndoliate după noi,
a Clipelor,
ce alunecă abătute,
pe gheața Privirilor,
până la porțile Cimitirelor de Cuvinte,
unde ne-am dat de fiecare dată,
Întâlnire,
cu Depresiile Absurdului Carismatic,
al Iluziilor Vieții și Morții,
care ne-au primit cu brațele deschise,
dăruindu-ne,
câte un sicriu de Iubire,
și morminte de Sentimente,
în care să ne îngropăm,
Destinele.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.