Trestii de Amăgiri,
duc Lacrimile de Vânt,
ale Alienărilor Absurdului,
pe Ochii de Apă ai Vieții și Morții,
într-o Toamnă rece,
ce plouă cu Uitări,
peste foșnetul ruginii,
așternute în Inimile de Pustiu,
ale Zilelor fără adăpost,
ce se hrănesc,
cu Întunericul Singurătății,
acompaniat de o candelă,
a Amintirilor din Viitor,
ce-abia mai pâlpâie,
sub greutatea Frigului,
de pe Buzele rănite ale Cuvintelor,
de apusul însângerat al Regăsirilor.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.