Ne amăgim iarăși,
jucându-ne rolurile Destinului,
pe Scenele ninse cu Priviri rătăcite,
ale singurătății unei Iubiri,
care ne-a aruncat din milă,
câteva Clipe strălucitoare,
în pălăria roasă a Cuvântului,
pe care o așezăm,
la Întâmplare,
pe străzile pustii și triste,
ale Simțămintelor,
sperând de mai bine de o Trecere,
pe zebra rănită a Binelui și Răului,
să mai primim,
și alte Clipe,
pe care să le traversăm alături de noi,
spre Viitorul,
căruia nu avem cu nimic altceva,
să-i plătim,
decât tot cu Clipe,
pentru salvatoarea,
Moarte.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.