Ne-am înecat,
pe Țărmuri orfane,
de Orizonturi,
scăldate în Flori de Lacrimi,
care ni se preling,
peste Inimile de Jar,
ale Privririlor,
tot mai istovite,
de plumbul rece,
al Norilor de Regrete,
ce se abat,
pline de furtuni,
ale Gândurilor,
peste streașinile Amintirilor,
ce încep să fulgere,
frânturi de Iubire,
peste Alienarea Singurătății,
în care am căzut,
și ne incendiază,
Sufletele Viselor,
ce au mai rămas,
neînmormântate,
pe aleile pline de Disperare,
ale Cimitirelor noastre de Cuvinte,
care ne aprind,
fără să vrem,
Rugul Uitării.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.