Lacrimi de Cer,
ni se preling,
pe cenușiul florilor de plumb,
a Viselor deșarte,
ale căror viituri,
se scurg nervos,
prin Ridurile adânci,
ale Zilelor fără adăpost,
care ne cerșesc puțină atenție,
pe străzile desfundate ale Destinelor,
înstrăinate într-atât,
de propria lor,
Conștiință de Sine,
încât au ajuns,
să se împrietenească cu Timpul,
care le ucide Viitorul,
fie el și al Iluziilor Vieții și Morții,
lăsându-le pradă,
Depresiilor Absurdului Carismatic,
din Inimile de Pustiu,
ale Greșelilor Creației.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.