Clopote surde,
ne bat Destinele,
Mori de Vânt,
macină fără încetare,
Destinul,
dus pe aripile de plumb,
ale Viitorului,
către ospiciile Clipelor,
ce-au înnebunit,
așteptând Iubirea,
prin gările pline de igrasie,
ale Privirilor,
ale căror trupuri de gheață,
se pierd în depărtările de noi înșine,
rămânând în locul lor,
sufletul Morții,
unica în stare să ne călăuzească,
Pașii Cuvintelor,
prin târgurile insalubre,
ale propriilor noastre Sentimente.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.