Urme adânci,
Înecate în Umbrele Speranțelor,
ce-au existat undeva-cândva,
pe acest Tărâm,
al cănilor de pustiu,
din care ne bem până la fund,
Cimitirele de Cuvinte,
ce ni se preling adeseori,
înecate în Lacrimile de Cer,
ale Ploilor de Vise,
prin albiile Ridurilor adânci,
de Așteptări în Van,
a Iubirilor,
ale căror stele,
cad greu de fiecare dată,
spulberându-se,
pe asfaltul negru al Nopții,
nemărginite,
care se scurge,
prin Venele Privirilor noastre,
pierdute,
printre Orizonturile de plumb,
care le strivesc necontenit,
Văzul.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.