Orgolii ruginite,
forjate pe la porțile Destinelor,
ne păzesc mocirla Gândurilor tulburi,
la casele de modă ale Viselor,
tot mai obosite și pierdute,
printre toanele Clipelor,
monotone și stinghere,
care se înghesuie de fiecare dată,
să prindă cele mai noi Veșminte,
create de către Deșertăciunile,
încorsetate pe trupul unuiTimp,
al Nimănui,
de către o Moarte,
pe care nu a ajuns să o cunoască,
Nimeni,
cu adevărat,
atunci când dă sens,
Absurdului acestei Lumi,
rătăcită printre meandrele Iluziilor,
atâtor Iubiri.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.