Nori de Cuvinte,
rătăcite pe Cerul Speranțelor,
tot mai întunecoase și reci,
încep să-și verse,
Lacrimile Ploilor de Înțelesuri,
tot mai înveșmântate,
în plumbul cenușiu al Singurătății,
ce calcă apăsat,
peste Orizonturile Nostalgiilor,
strivindu-le Inimile de Vânt,
aducătoare de furtuni Viselor,
pentru a fi înlocuite,
cu Privirile reci de ciment,
ale Statuilor unor Promisiuni,
de a fi împreună,
neonorate vreodată.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin