Aripi zdrențuite de Dor,
șterg lacrimile,
Cerului pustiu și rece,
al Singurătății de noi înșine.
Stoluri de Cuvinte,
părăsesc ținuturile Sufletelor,
îndreptându-se neputincioase,
spre zările mai calde,
ale Compromisurilor.
Doar Iluziile Vieții și Morții,
ne-au mai rămas,
să ne aline Disperarea,
cu promisiunea fermă,
că putem să ne ucidem,
Sentimentele.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.