Ninge cu Zâmbete,
peste Iarna grea a Iubirilor,
Troienindu-le,
cu zăpada imaculată a Viselor,
până când le sunt acoperite,
și ultimele Suspine,
peste care Norii unor Cuvinte,
neînțelese și pustii,
au turnat Plumbul nesiguranței,
ce a strivit podurile șubrede,
ale Privirilor,
pe care le-a primit în dar,
Destinul,
să ne traverseze,
râurile tot mai învolburate,
ale Iluziilor Vieții și Morții,
ce se scurg,
prin albiile Speranțelor,
ale căror petale ofilite,
ne înveșmântă Pașii pierduți,
de noi înșine.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.