Atunci când ceața,
Sufletului Durerii,
se risipește,
pe frunțile reci,
și pline de sudoare,
ale Viselor,
și când,
rugina Sentimentelor,
cade indiferentă,
în pumnii Speranțelor noastre,
de pe trupurile cărora,
suntem obligați,
de către Absurd,
să o culegem,
pentru a ne clădi cu ea,
casa de piatră amară,
a Iubirii,
de care ne-am împiedicat,
încâlcind ghemul,
aței Iluziilor Vieții,
cărora trebuie să le țesem,
Viitorul,
pe aripile căruia,
ne vom prăbuși la nesfârșit,
în brațele Morții.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.