Amintiri ruginite,
ce nici măcar tăioase,
nu mai pot fi,
abia se mai reazămă,
de mormintele Clipelor,
printre florile de plastic,
în descompunere,
ale Viselor,
ce au fost cu siguranță,
de unică folosință,
odată,
ce au fost aruncate,
fiind atât de strălucitoare,
la coșurile de gunoi,
ale Zilelor fără adăpost,
unde și-au găsit adrese,
ultimele noastre Cuvinte,
pe care abia le mai rosteam,
printre razele de plumb,
ale Soarelui palid,
al unei Iubiri,
atât de bolnave de noi,
încât abia mai reușea,
să ne conducă,
pe ultimul drum,
Sărutul de rămas bun.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.