Perdele de fum,
ni se ridică spre Cerurile Inimii,
din Crematoriile Cuvintelor,
care undeva-cândva,
ne priveau obraznic,
drept în Ochii Viselor,
fără să ne întrebe absolut Nimic,
cu privire la cănile de pustiu,
din care ne beam până a ne întâlni,
pelinul Singurătății,
tăiat în cioburile unor Priviri,
indiferente și triste,
care-și jucau din inerție,
rolurile de Statui Vivante,
pe la porțile ruginite cu Deșertăciune,
ale Clipelor,
care acum se prefac,
că nu ne recunosc,
Sfințenia unei Iubiri.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.