Plouă,
cu Zări de plumb,
pe Urmele Zâmbetelor descompuse,
din sângele Amintirilor,
ce îmi vopsesc,
cu pensula Regretelor,
pereții goi,
ai Apusurilor Singurătății,
ce se înalță din Privirea ta,
pierdută,
în care-mi mistui Visele,
acum,
legate la Ochii de Cer,
ai Durerii,
ce rătăcește disperată,
prin venele tăiate,
ale celor din urmă,
Cimitire de Cuvinte,
pe care ni le-am rostit,
și-n care ne-am înmormântat,
ultimele Eternități de Clipe,
prin care am trecut împreună,
admirând fără voia noastră,
Steaua Căzătoare,
a Iubirii,
cum se destramă,
pe Orizontul Nimănui.
Ziduri masive de Contradicții,
ne strivesc Aripile Timpului,
ce s-au prăbușit odată cu noi,
pe Furtuna Orgoliilor,
lăsându-ne să alunecăm,
în Depărtările Oceanelor,
fără de Întoarcere,
ale Florilor de Lacrimi,
pe care naufragiem,
în prezent,
la bordul corăbiei Singurătății,
fără o țintă anume,
spre satisfacția,
Iluziilor Vieții și Morții,
ce ne bântuie Ridurile Privirilor,
cu valurile amenințtoare,
ale Non-Sensurilor Existenței,
despre care abia acum,
am înțeles cine anume sunt,
dar în zadar.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.