Ramuri de Vise,
lovesc în Ferestrele ciobite,
ale Zilelor fără adăpost,
sparte mai apoi,
de către Destinele noastre,
ce nu mai pot auzi,
strigătele surde,
ale Speranțelor,
ce bat prin Inimile de Pustiu,
ale Depresiilor Absurdului,
Iluziilor Vieții și Morții,
care ne trec,
pe Zebrele abia vizibile,
ale Binelui și Răului,
strada Inconștienței,
care se termină,
la porțile masive,
ale Cimitirelor de Priviri,
tot mai descompuse,
de plumbul Cerului,
din Înțelesurile tăioase,
ale Non-Sensurilor Existenței.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.