Scene dărăpănate și pustii,
încă-și așteaptă Statuile Vivante,
la porțile Maternităților Durerii,
unde scâncetele noilor nașteri,
ale Disperării,
abia se mai aud,
de sub plapuma groasă de Absurd,
care învelește Noaptea Nimănui,
ale cărei stele căzătoare,
par a-și fi împlinit Destinul ingrat,
din Privirile abătute și grele,
ce ne împânzesc Venele,
Sentimentelor stinse,
despre care arheologii Iubirii,
susțin că undeva-cândva,
Dinainte de Timp,
erau parcurse de Sângele Orizonturilor,
ce cad acum reci și indiferente,
peste depărtările Singurătății,
din noi înșine.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.