Aripi de Dor,
deschid lacătele cu chei pierdute,
ale Norilor de Cuvinte,
pe care le rostim,
Cerului rătăcit,
în Privirile Sfințeniei unei Iubiri,
care s-a împiedicat atât de tare,
de Orizontul unui Înțeles,
încât a căzut,
în brațele Eternității Clipei noastre,
ștergându-și fruntea însângerată,
a Timpului,
de Răsăriturile,
care ni se scurg,
fără nici un rost,
printre Ridurile adânci,
ale Destinului,
pe care nici unul dintre noi,
nu-l suportăm,
cum de altfel nici el nu ne agrează,
pe străzile Zilelor fără adăpost,
ale Sentimentelor,
ce suntem obligați să le adăpostim,
prin Inimile de Vânt,
ale Furtunilor atâtor Speranțe,
ce ne oferă de fiecare dată,
buchete pline cu Zâmbete încleștate.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.