Ziduri de ploi,
pline de Indiferență,
rănesc Seceta,
din abisurile Privirilor Goale,
ale Zilelor fără adăpost,
rătăcite prin Verighetele de plumb,
ale Promisiunilor,
tot mai rare și dezinteresate,
de Catedralele noastre de Vise,
la Icoanele cărora,
ne rugam Iubirea,
să revină cu Lumina ei Divină,
printre Zorii Nimănui,
întunecați, triști și abătuți,
ai Iluziilor Vieții și Morții,
prin Sufletele cărora,
abia ne mai ducem,
Depresiile Absurdului,
Non-Sensurilor Existenței.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.