„Domnule Nichita, astea-s nichitisme,
Cum să te dai morții la cincizeci de ani,
Când e cea mai dulce viață și, se știe,
Necuvântul „moarte” nu face doi bani.
Când pe ceruri luna nu mai vrea să iasă
Decât șuierată de iubirea ta
Și piciorul Muzei, sărutat pe talpă,
Parcă mai cu teamă-ncepe-a șchiopăta.”
„Am glumit, bătrâne, zise-n vis Nichita,
Cum s-ajung la moarte eu, cu văzul meu?…
Doar îmi știi povestea: mi-am pierdut în luptă
Ochiul drept și-n locu-i port acum un zeu.”
—————————————————————————————- *din revista „Luceafărul”, nr. 44(582), 11 decembrie 2002;
vezi mai multe poezii de: Spiridon Popescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.