Vâsleau cândva, pe-un ocean-mamă,
Corpusculi alegând atracții
Urmând a genelor programă
Spre ale viului creații.
Din zbaterea-i universală,
Atentă Mama urmărește
Pornirea rea, instinctuală,
Ce ne coboară, ne descrește...
Toate în jur, cu pietate
Șoptesc secretele iubirii,
Egale-n Tot și-n libertate
Pășesc spre actul zămislirii.
În noi, dorințe egoiste,
Ne fac iubirea posesivă,
Ne mor avânturi altruiste,
Într-o maree regresivă.
Degeaba cântă ciocârlia
În cer, nu-n umbră de tufiș,
Nu ne rotim în armonia
Și-n ascetismul din derviș.
Cum șarpele-și aleargă coada
Și cercul îi stârnește zborul,
Spre taine, noi am fi iscoada
De nu ne-am îngusta fiorul...
Pereții scriși din piramide,
Și incomplete epopei,
Descriu un foc care ucide
Precum cenușa din Pompei...
De zbor scântei, ne predăm ochii
În închisorile din pleoape,
Când focuri sacre desfac rochii
Avem privirile mioape...
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.