stam închis în podul minţii
de-ale lumii m-ascundeam
nimeni nu ştia ce am
de-mi strâng inima cu dinţii
naşterea-mi dispreţuiam
îmi certam în gând părinţii
că n-au fost în rând cu sfinţii
sensul vieţii-l renegam
nu-mi păsa de cin şi neam
nici nu cântăream arginţii
fără noimă-i cheltuiam
de-ai fi zis că-s văr cu prinţii
şi-mpotriva rugăminţii
muzelor nici nu cream
până-n ceasul sfânt când am
dat de ochii tăi,
cuminţii.
vezi mai multe poezii de: vasysm
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.