Ascultam cerul,
stând pe marginea lunii,
în serile când gândurile îmi porniseră în lume,
eram picătură de om în inimia ta,
umbra mea fulgera
cerul în amiezi de floare,
fulger cu o mie de brațe.
Primul val adună stelele în cupola naltă
a nopții ;
îL văd pe Dumnezeu stea în centrul focului
scria cu scântei, vestindu-și soarele
de sub tălpile mele.
Fără tine eram un cerc subțire de lumină,
cu tălpile însângerate trăgeam un cântec singuratic
să pornesc timpul pe cerul răsturnat;
te aud, te privesc, nu mă vezi,
îți aud vocea tremurândă umblând
într-un cuvânt subțire de lumină:
...esc...
Oh, ce iubire am visat!
vezi mai multe poezii de: Camelia Oprita
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.