Ghiocel de catifea
Cu petale de aba
Și ață de pe mosor –
Mărțișor.
Noaptea este de grafit,
Tot mai galben e pământul.
Semn că toamna a venit,
La fereastră-mi bate vântul.
Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
Ca o aripă albastră,
Bătea vântul la fereastră.
Se mira și nu știu cum
Îmi văzuse ieri pe drum.
Dintr-un lujer de lumină,
Rândunel și rândunica
Au croit rochiță fină
Ca să-și primenească fiica.
Noaptea este ca de smoală,
Este frig și bate vântul.
Frunzele încep să piară,
Învelind de zor pământul.
Dragostea mi-a pătruns în suflet
ca un ochi de lumină cu privirea ascuțită.
Ușoară ca un vis,
Cântă cineva de zor, la fântână...
E glasul ei, îl cunosc dintre o mie.
Şi toate gândurile ei sunt o inimă mare
În care eu locuiesc cu tot cu poveştile spuse de ea.
Ce aer!
Ce miros tomnatic are câmpul!
Ce priviri triste au păsările mici ale tufișurilor pe jumătate goale.
Câtă nostalgie emană toamna și plouă cu nuci...
Creşte dimineaţa albită de floare,
Inima-i de nouri şi văpaie.
În fiecare floare e un cuib de soare.
Aromele de iasomie călătoresc în ploaie,