Se fãcu tȃrziu,
noaptea
rãmȃnea ȋn urmã,
gustul cinei
se topi
ȋn gustul buzelor
uscate,
iar setea
se stinse
ȋn șoapte
de dor.
Apoi
apãru din nou
ca plãcerea,
sã o hrãneascã,
ȋn eternul,
ce banca lor
ȋnveli.
Trecuse o viațã,
parcã,
de cȃnd privirea ei
pe a lui o zãri,
tremurȃnd ca o razã
peste buchetul
de trandafiri.
Și era liniște
acum, și
ȋmbrãțișați
timpul ȋl ascultau
plȃngȃnd.
Iarba le dansa
la picioare,
și ei ca un copac
visele
spre cer
și le ȋnãlțau.
El o sãrutã
și o strȃnse,
ca o obsesie,
ce sufletul
cuprinde.
Timpul se trezi,
cãtușele
și le rupse,
și pe buzele lui
se lipi.
– Aș vrea sã te ȋntreb..
Ȋnsã un deget,
cu gust de libertate,
curiozitatea
ȋn ȋntuneric
o trimise.
– De mã ȋntrebi,
mã pierd pe mine
și de ȋți rãspund,
spuse ea,
misterul dispare,
și cu el
și aceastã stare,
de beție,
de vis,
de etern.
vezi mai multe poezii de: poeziikrl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc!
poeziikrl (autor)
sâmbătă, 14 noiembrie 2015
ca un copac,
visele
spre cer
și le ȋnãlțau.
frumos mesaj...
te mai astept...
CRITICUL BLIND
vineri, 13 noiembrie 2015
Ma bucur! Multumesc!
poeziikrl (autor)
vineri, 13 noiembrie 2015
Cateva imagini m-au cucerit efectiv!
mirela
vineri, 13 noiembrie 2015
Un poem construit din esenţe... frumos.
casandra
vineri, 13 noiembrie 2015
Multumesc!
poeziikrl (autor)
vineri, 13 noiembrie 2015
Foarte frumos ai scris. In iubire, indoielile si intrebarile nu-si au rostul,
felicitari pentru poezie!
dorin
vineri, 13 noiembrie 2015