Ce mîl, străin de spiritul țărînii
atît de măsurată-n vorbă, v-a
scuipat aici, la spartul săptămînii,
făpturi limbute, barzi de mucava?
În ce timpan deschis la flecăreală
găsiți mereu azil și faceți plozi,
aezi cu trîmbițe de mîntuială
suflînd în sfîntul scrum de voievozi?
El, cîntărețul neamului, unicul,
cu versul lui ca grindina, superb,
se răsucește-n groapă, de nimicul
ce umflă lingușitul vostru verb.
Ajunge, lucrative filomele,
cu-atîta sîrg; e timpul să tăceți!
Ce dulce-i, Doamne, mierea limbii mele,
dar nu în gușa falșilor poeți…
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.