Voi, dulci perechi în vrajbă, guri amare!
Vedeți că luna n-a ieșit din mare?
Ea - care, mai întâi, v-a fost zugrav
pictând pe zid profilul vostru grav
și umbrele topite dintr-odată
într-o beție încă refuzată;
ea - care ca un paznic fără pas
v-a urmărit unde-ați făcut popas
ca să ridice feriga albastră
carbonizată de suflarea voastră;
ea - care ca regina în desfrâu
pierzând pe țărm pumnalul de la brâu
v-a pus în mâini o lamă străvezie
cu care v-ați rănit din gelozie;
ea trebuia s-aprindă un convoi
de sori și stele-anume pentru voi
din prundul mării până la zenit
ca să umblați pe un covor feeric...
Dar uite, e târziu - și n-a venit.
Hai, înjunghiați-vă pe întuneric!
Din ciclul "Parabole lirice", vol. "Opere ale literaturii române", Editura Național, 2000
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.