O, Venus palidă-n, azururi, du-mă
pe plaiuri largi cu licărul bobat
să simt în jur luceferii cum bat
ca inimi de noroi ce se consumă.
Stăpîn pe-al zorilor descălecat,
să văd pe-un aspru așternut de brumă
pămîntul în văpăi și marea-n spumă
ca niște miri ce-mpart același pat.
Jur împrejur, comete în cascadă
cu tinere săruturi de zăpadă
să răscolească blîndul lor extaz;
iar vămile, asemeni unor lire,
să prindă-n corzi și, orfic, să resfire
surîsul ce le joacă pe obraz.
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.